Idei principale:
> Numirea a două mari puteri implicate în criza orientală
> Menționarea a unui fapt istoric prin care s-a implicat România și cauza acestuia
> Prezentarea unui fapt istoric prin care România s-a alăturat marilor puteri
> Formarea unui punct de vedere propriu
Cele mai importante etape ale propriului traseu naţional, marcate prin unirea principatelor, obţinerea independenţei faţă de Imperiul Otoman şi realizarea unităţii naţionale depline, s-au decurs după jumătatea secolului al XlX-lea şi primele decenii a secolului al XX-lea.
Perioada anilor 1875-76 a însemnat începerea unei noi etape a „problemei orientale”, mişcările insurecţionale din Bosnia – Herţegovina, Bulgaria şi războiul sârbo- muntenegreano-otoman, oferind Rusiei posibilitatea de a interveni în zonă, sub pretextul protejării creştinilor din Balcani. Principalul obiectiv al românilor, după realizarea unirii din 1859, era obţinerea independenţei. Acesta a şi fost proclamat în 1877, după semnarea convenţiei româno-ruse. Odată cu prezenţa armatei ruse pe teritoriul ţării, România a fost determinată a declara stare de război Imperiului Otoman. A oferit şi sprijinul armatei sale la cucerirea redutelor otomane de la Plevna. Independeţa ţării a fost astfel câştigată pe câmpul de luptă, consemnată ulterior prin tratatele de pace semnate şi recunoscute de marile puteri occidentale.
Motivele României pentru semnarea alianţei eu Puterile Centrale erau de natură nu doar politică ci economică şi de securitate, Cu io ani înaintea Primului Război Mondial însă, s-a îndepărtat de Tripla Alianţă, în 1913 chiar a invadat Bulgaria, stat aliat cu Puterile Centrale. între anii 1914-1916 s-au intensificat tratativele diplomatice între reprezentanţii României şi ai Antantei, Convenţia militară şi politică a fost semnată de către I.C.Brăteanu, la 4 august 1916, A declarat război Austro-Ungariei, având intenţia de a unii Transilvania şi Bucovina cu România.
România şi»a început pătrunderea în Transilvania, cu succes la început, însă nefiind suficient susţinut de puterile Antantei, ofensiva a fost oprită şi a început contraofensiva trupelor germano-austro-ungare, frontul stabilindu-se în sudul Moldovei, Capitala provizorie a devenit Iaşiul, Abia după reorganizarea trupelor, sub conducerea lui Eremia Grigorescu, au reuşit trupele româneşti să respingă ofensiva trupelor austro-ungare.
În a doua jumătate a anului 1918, Antanta a obţinut victorii însemnate, prin care şi România avea de câştigat – în 1 decembrie 1918 s-a proclamat unirea românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească eu România, Aceasta a fost recunoscută prin tratate în anii 1919-1920, la Paris.
În concluzie, orientarea relaţiilor României cu marile puteri era în conformitate cu obiectivele politice proprii, a obţinerii independenţei, menţinerea şi afirmarea suveranităţii statale dobândite sau realizarea marii unităţi naţionale.
