referat

by

Sinteze teoretice: Constitutiile din Romania

Până în anul 1866 ţara nu avea o constituţie ci doar documente cu caracter constituţional. Primul document de acest gen a fost „Cererile norodului românesc”, din 1821. Aceasta fusese o declaraţie de principii pe fondul nevoii de reformare a societăţii, câştigată prin revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. Chiar în anul 1822 a urmat Constituţia cărvunarilor, elaborat la Iaşi, acesta indicând tendinţa introducerii sistemului modern de guvernare, iar în 1828 „Osăbitul act de numire a suveranului român”, scris de Ionică Tăutul. Regulamentele Organice au fost adoptate în condiţiile protectoratului rus, între anii 1831-1832. în 1848 au apărut documentele programatice ale Revoluţiei şi Proclamaţia de la Islaz, aceasta fiind o declaraţie de drepturi. Convenţia de la Paris din anul 1858, a jucat rol de Constituţie şi a stabilit un nou statut politico-juridic al principatelor. Acesta a fost necesar deoarece se constituiau Principatele Unite ale Moldovei şi Ţările Româneşti sub suzeranitate otomană şi garanţia colectivă a celor 7 mari puteri. Tot în această perioadă era instituit statul de drept şi s-a introdus principiul separării puterilor în stat: executivă, legislativă şi judecătorească. în condiţiile procesului de modernizare a întregii vieţi social-economice, politice şi culturale, s-a concretizat nevoia fundamentării organizărilor instituţional – politice.

Evoluţia Constituţională a României
1. Etapa aşezării instituţiilor constituţionale: 24 ianuarie 1859 – 1 iulie 1866
2. Etapa de continuitate a instituţiilor constituţionale: 1 iulie 1866 – 20 februarie 1938
3. Etapa de instabilitate constituţională: 20 februarie 1838 – 30 decemrbie 1947
4. Etapa dictaturii comuniste: 30 decembrie 1947 – decembrie 1989

by

Sinteze teoretice: Secolul XX intre democratie si totalitarism. Ideologii si practici politice

Secolul al XX-lea s-a caracterizat prin confruntarea dintre democraţie şi totalitarism, Putem vorbi de totalitarism de dreapta şi de stânga, cea de dreapta fiind faşizmul şi nazismul, cea de stânga comunismul, Ideile totalitarismului se bazează pe un partid şi ideologie unică, controlul statului asupra societăţii, libertatea individuală redusă, cenzura, teroarea şi poliţia secretă, înregimentarea ‘meselor îndoctrinate politic, cu ajutorul mijloacelor de propagandă. Pe de altă parte se află democraţia ale cărei principii oarecum sunt opusul totalitarismului. Acestea sunt suveranitatea naţiunii, a reprezentativităţii şi separarea puterilor de stat. Se caracterizează prin pluripartidism, diversitate ideologică, neintervenţia statului, drepturi şi libertăţi – politice, civile, sociale; şi regimuri constituţionale. Constituţia este cea care pune în aplicare principiul: naţiunea este sursa suverenităţii. Prevede alegerea de către cetăţeni prin sufragiu universal a deputaţilor reuniţi în adunări, care votează legile şi bugetul; controlează activitatea puterii legislative, Democraţia liberală presupune libertatea de expresie a opiniei publice iar opinia publică este structurată şi organizată de către partidele politice.

Ideologiile şi practicile totalitare s-au afirmat în prima jumătate a secolului al XX-lea pe fondul consecinţelor Primului Război Mondial. Fascismul se practica în Italia după anii 1920, nazismul în Germania din 1934 când a murit Hindenburg şi Hitler a preluat atribuţiile preşedintelui. Partidele de grupare extremistă de dreapta erau practicate în România, Ungaria, Bulgaria, Spania, Portugalia, Belgia şi Marea Britanie. în unele dintre ţări, cum a fost şi România, aceste partide au ajuns la conducere. Comunismul, extrema stângă, în prima jumătate a secolului al XX-lea se practica într-o singură ţară, URSS-ul, în cea de-a doua parte a secolului însă s-a extins în mai multe ţări din Europa, Asia şi America.
Continue reading →

by

Sinteze teoretice: Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor

Romanizare
Romanizarea mt§ un proces istoric complex şi presupune ideea descendenţei, a originii romane a românilor, ideea stăruinţei elementului dacic, romanic, unitatea de neam, unitatea limbii şi latinitatea limbii, esenţa romană a unor obiceiuri şi tradiţii, şi conştiinţa românilor despre originea romanică, Romanizarea a fost cea care a înlăturat diferenţele între localnici şi romani pe planul culturii materiale, vieţii politice şi religioase respectiv a impus limba latină ca limbă de comunicare, Astfel, ăn urma romanizării s-au înregistrat mutaţii etnice, lingvistice şi spirituale.

Etnogeneza constă din formarea poporului român şi cea a limbii române. Poporul român se trage din daci şi romani – colonişti şi veterani de război care au hotărât să nu se mai întoarcă în ţara mamă ci să rămână pe teritoriile actualei Românii. Migratorii care au trecut peste teritoriile ţării au avut deasemenea influenţă atât în formarea poporului cât şi a limbii. Conceptul de romanizare include două laturi fundamentale:
• Romanizare prin colonizare – care presupune colonizare teritoriului Daciei cu o populaţie romanizată, latinofonă, venită din toate părţile Imperiului roman (conform Eutropius)
• Schimbarea mentalităţii şi chiar a fiinţei etnice – adică asimilarea băştinaşilor geto-daci în felul de viaţă a romanilor provinciali, li adoptarea limbii latine, preluarea obiceiurilor şi a civilizaţiei romane

Romanizarea, procesul de asimilare de către autohtoni a elementelor de civilizaţie şi de cultură romane, a cunoscut 3 etape.
Continue reading →